Esplanada Elisabeta – de la construcție de stabilizare a versantului la monument istoric

Esplanada Elisabeta (Râpa Galbenă), construită între anii 1897-1902, la inițiativa primarului din acea vreme, Nicolae Gane, are scopul de a consolida malurile, care arătau ca o cascadă lutoasă, de a înfrumuseţa zona şi de a crea o legătură directă, printr-un pietonal modern, între zona Gării şi Copou. Malul versantului, sfâșiat de ape, urca mereu spre Copou, “muşcând” din curțile caselor apropiate, astfel încât unii localnici, mai fricoși, vedeau sfârşitul „capitalei” prăbuşită în uriaşele prăpăstii de la Râpa Galbenă, ce avansa…

Citeste in continuare

Catedrala Mitropolitană din Iaşi – Imagini recente cu gazda a zeci de mii de vizitatori anual

Impunatoarea construcţie a Mitropoliei Moldovei şi Buovinei, reclamă o menţiune aparte, întrucât este unul dintre cele mai mari edificii ale ortodoxiei române. Catedrala Mitropolitană a fost fondată de către Veniamin Costache (Mitropolit al Moldovei şi Sucevei), unul dintre luptătorii pentru înfiinţarea de şcoli cu predare în limba română. “Toate mijloacele câte împrejurările mi-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei” – din Testamentul lui Veniamin Costache Construcţia obiectivului a început în anul 1833, iar la scurt timp după finalizare, dintr-un viciu…

Citeste in continuare

Mănăstirea Sfinţii „Trei Ierarhi”, unicat al arhitecturii româneşti

Faima monumentului o constituie broderia de piatră a zidurilor exterioare, păstrată în formă originală, în cea mai mare parte. Treizeci de bandouri ornamentale evoluează succesiv pe întreg spaţiul exterior al zidurilor bisericii, de la temelie până sus la cornişă turlelor, rememorând şi prelucrând vechile crestături în lemn şi broderii naţionale. Interiorul prezintă o decoraţiune simplă, în marmură de Cararra, smalţ, bronz şi fildeş. Mănăstirea Sfinţii „Trei Ierarhi”, amplasată pe Bdul. Ştefan cel Mare, Iaşi, în imediata apropiere a Catedralei Mitropolitane…

Citeste in continuare

Palatul Culturii în 100 de imagini. Povestea edificiului simbol al Iaşului

Motive pentru care îl numim și astăzi „Kilometrul zero al culturii naționale” sau „Templu al culturii românești” Din Podu Roş, de la Biblioteca Central Universitară „M. Eminescu”, din Copou ori de pe dealul Buciumului, de oriunde te-ai afla, vezi Palatul Culturii. Masiv, cu două etaje largi, înalte, cu turn cu ceas şi decoraţiuni exterioare deosebite este, fară doar și poate, emblema Iașului. Palatul Culturii, recunoscut ca efigie a orașului Iași, a fost construit în stil neogotic și reprezintă una dintre…

Citeste in continuare

Mănăstirea Hadâmbu – colț de rai pe meleaguri ieşene

Aflată la o distanță de 30 km de Mun. Iași, în comuna Mironeasa, mănăstirea ortodoxă Hadâmbu a fost întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul.   Din unele documente istorice ştim faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică. Noua aşezare monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.   A rămas…

Citeste in continuare

Piaţa Unirii şi Monumentul lui Al. I. Cuza – unul dintre sufletele cele mai mari ale neamului nostru, deoarece el a îndrumat înfăptuirea statului şi a culturii româneşti

Piaţa Unirii, Iaşi – Locul în care a anunţat Alexandru Ioan Cuza: “Români, unirea este îndeplinită. Naţiunea română este întemeiată!” şi în care, voluntarii din primul război mondial au depus jurământul de credinţă: “Vom muri pentru România Mare!” În mijlocul pieţei este amplasat monumentul lui Alexandru Ioan Cuza – lucrare în bronz, pe soclu de granit, proiectată şi executată de sculptorul italian Rafaello Romanelli, autor şi al monumantelor  I. H. Radulescu din Bucureşti şi Ovidiu din Constanţa.  Realizat prin subscripţie…

Citeste in continuare

Muzeul Unirii – Clădire monument istoric şi de arhitectură

Muzeul Unirii

Muzeul Unirii situat pe Str. Al. Lapuşneanu, mai este cunoscut şi sub numele de „Palatul Cuza”. În perioada 1859-1862 a fost reședința domnească a primului domnitor al Principatelor Unite – Alexandru Ioan Cuza, iar între anii 1916-1919, devine reședință a regelui Ferdinand. In muzeu sunt expuse piese de istorie evocând Revoluția de la 1848 și Unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, precum documente, articole de mobilier și obiecte de decorație interioară, care au aparținut lui Al. I. Cuza, Mihail…

Citeste in continuare

Monument inchinat Luceafarului poeziei romanesti

“Deşi şederea lui Eminescu la Iaşi, în partea sa substanţială, de doar doi ani, din toamna anului 1874 pâna în toamna anului 1876, amintirea lui e aşa de strânsă de oraşul moldovenesc, încât trebuie să recunoaştem într-însul adevăratul lui climat spiritual. Nu faci un pas prin Iaşi fără ca umbra marelui poet să nu-ţi răsară din toate colţurile uliţelor şi ale grădinilor” – Eugen Lovinescu. În centrul grupului statuar este poetul Mihai Eminescu, iar în dreapta şi stânga sa întruparea…

Citeste in continuare

Casa Dosoftei (casa cu arcade din centrul Iasului)

Amplasata in centrul orasului Iasi, in apropierea Palatului Culturii, Casa Dosoftei trebuia sa faca parte din ansamblul Curtii Domnesti; Insa, imediat dupa ce a fost construita, odata cu mutarea scaunului mitropolitan de la Suceava la Iasi, mitropolitul Dosoftei i-a dat ca destinatie sa adaposteasca a doua tiparnita din Moldova. Mitropolitul Dosoftei fiind unul din cei mai mari carturari, care a contribuit la formarea limbii romane literare si cel care a tradus „Psalmii” in limba romana; Intreaga lui viata si-a dedicat-o…

Citeste in continuare