IStoria celei mai mari civilizaţii din preistoria europeană: Impresionanta cultură Cucuteni

Vechimea şi continuitatea vieţuirii umane pe actuala vatră a Iaşului este dovedită de  către arheologie ca aparţinând unor vremuri foarte îndepărtate. În această zonă a existat un mediu propice desfăşurării activităţilor omului primitiv, estimate ca “prezent” încă din paleoliticul inferior; cu peste 200.000 de ani în urmă.  Suprafaţa actuală a judeţului este subscrisă preistoriei prin prezenţa aici a culturii neolitice, bogat reprezentată în aceste locuri. Avem în vedere, în mod deosebit, impresionanta cultură “Cucuteni”. Nu este lipsit de semnificaţie faptul…

Citeste in continuare

Piaţa Unirii şi Monumentul lui Al. I. Cuza – unul dintre sufletele cele mai mari ale neamului nostru, deoarece el a îndrumat înfăptuirea statului şi a culturii româneşti

Piaţa Unirii, Iaşi – Locul în care a anunţat Alexandru Ioan Cuza: “Români, unirea este îndeplinită. Naţiunea română este întemeiată!” şi în care, voluntarii din primul război mondial au depus jurământul de credinţă: “Vom muri pentru România Mare!” În mijlocul pieţei este amplasat monumentul lui Alexandru Ioan Cuza – lucrare în bronz, pe soclu de granit, proiectată şi executată de sculptorul italian Rafaello Romanelli, autor şi al monumantelor  I. H. Radulescu din Bucureşti şi Ovidiu din Constanţa.  Realizat prin subscripţie…

Citeste in continuare

Provenienţa denumirii de „Podu Roş”… bordeluri, sânge sau trandafiri?

Podu ros, Iasi

Deşi sunt documente în Arhiva Națională care confirmă ca numele „Podu Roșu” a fost atribuit podului de peste Bahlui doar din simplul motiv că acesta era… vopsit în roșu, exista numeroase legende cu privire la acestă denumire, printre care cele mai cunoscute ar fi: În zona respectivă se aflau numeroase bordeluri care aveau perdele roşii şi felinare de aceeaşi culoare. S-a presupus că roșul dominant pe timp de noapte a dat numele de Podu Roș; O altă explicaţie ar fi…

Citeste in continuare

Copilăria n-o vom uita…

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească, la stâlpul hornului unde lega mama o sfară cu motocei la capăt, de crapau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copacel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” – Ion Creanga -Amintiri din copilărie

Trecerea prin timp a Iaşului

Capitală a Moldovei medievale şi moderne timp de trei secole, în perioada 1564-1862, Iaşul este locul în care s-au petrecut multe dintre evenimentele înălţătoare ale istoriei, culturii şi ştiinţei româneşti. Iaşul este şi va rămâne o permanenţă în conştiinţa acestui popor ca oraş al celor trei Uniri: 1600, când Mihai Viteazul încoronat aici ca domn al celor Trei Ţări Române; Tot la Iaşi a pornit actul unirii celor două principate în 1859 şi tot la Iaşi s-a realizat formal Unirea…

Citeste in continuare