Mănăstirea Hadâmbu – colț de rai pe meleaguri ieşene

Aflată la o distanță de 30 km de Mun. Iași, în comuna Mironeasa, mănăstirea ortodoxă Hadâmbu a fost întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul.

 

Din unele documente istorice ştim faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică.

Noua aşezare monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.

 

A rămas până acum neelucidată afirmaţia din pisania lăcaşului, potrivit căreia „dumnealui, Iani Hadâmbu, a înnoit şi a făcut această biserică în anul 1659”, ceea ce înseamnă că, dacă atunci a înnoit-o numai, pe locul respectiv se afla deja o biserică mai veche, construită probabil din lemn şi pe care noul ctitor a refăcut-o, construind-o din piatră. Ipoteza este cu atât mai plauzibilă, cu cât o veche tradiţie românească spune – şi numeroase documente o confirmă – că, de regulă, o nouă biserică se construieşte pe locul uneia mai vechi sau undeva prin apropiere. În sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că, într-un document din 1658, deci anterior celui din 1659, este menţionată o mănăstire din Dealul Mare, cu hramul în ziua Sfântului Nicolae, adică la 6 decembrie. Documentul se referă la o danie pe care această mănăstire o primeşte în ziua de 4 august 1658.

Se ridică în acest caz problema dacă biserica Mănăstirii din Dealul Mare, cu hramul Sfântului Nicolae, pomenită în documentul din 4 august 1658, este totuna cu biserica pe care a înnoit-o „dumnealui Iani Hadâmbu” în 1659, potrivit pisaniei existente şi acum în mănăstire, sau este cu totul alta. Iată întrebări la care viitoarele cercetări istorice şi arheologice vor trebui să răspundă.

Oricum, specialişti au relevat faptul că Mănăstirea Hadâmbu, aşa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea şi că biserica, de mici dimensiuni, prezintă un plan mixt, caracterizându-se prin diferite amenajări defensive, proprii incintei de plan rectangular, prevăzută la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare.

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar şi răutăţilor şi neglijenţelor omeneşti, care uneori sunt mai dăunătoare decât stihiile naturii. Pe la începutul veacului al XX-lea, când Nicolae Iorga vizita mănăstirea, admirând cu evlavie frumuseţea locurilor şi farmecul inefabil al peisajului, marele istoric nu putea să nu deplângă, în acelaşi timp, starea jalnică în care ajunsese venerabilul aşezământ monahal. Această situaţie s-a perpetuat până în pragul vremurilor noastre, când, mai cu seamă, construcţiile anexe, dar – în bună parte – şi biserica au căzut aproape de tot în paragină.

Lucrările de restaurare, construire şi reconstruire, din ultimele două decenii, au asigurat Sfintei Mănăstiri dăinuire, dar şi o amplă şi temeinică dezvoltare.

Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 și este alcătuit din următoarele 3 obiective:

• Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – datând din perioada 1659;
• Turnul de intrare – datând din secolul al XVII-lea;
• Zidul de incintă – datând din secolul al XVII-lea.