Esplanada Elisabeta (Râpa Galbenă), construită între anii 1897-1902, la inițiativa primarului din acea vreme, Nicolae Gane, are scopul de a consolida malurile, care arătau ca o cascadă lutoasă, de a înfrumuseţa zona şi de a crea o legătură directă, printr-un pietonal modern, între zona Gării şi Copou.

Malul versantului, sfâșiat de ape, urca mereu spre Copou, “muşcând” din curțile caselor apropiate, astfel încât unii localnici, mai fricoși, vedeau sfârşitul „capitalei” prăbuşită în uriaşele prăpăstii de la Râpa Galbenă, ce avansa mereu. Au existat mai multe încercări de a închide această “rană” a orașului, iar primarul Iașului, aflat la cel de-al patrulea mandate, demarează procedurile pentru construirea edificiului.

“Esplanada, cu cerdac înalt de Belvedere, balcoane, nişe şi monumentale scări laterale, mărginite de balustrade pentru lămpi şi statui, domina întreaga vale – lipsită pe atunci de mari clădiri – şi înlesnea o încantătoare privelişte către Gară. Fîntînile arteziene susurau necontenit, iar stropii unui izvoraş limpede jucau printre pietricelele minicascadei de sub corpul central.” Ion Mitican

După finalizarea lucrarilor de construire, s-a constatat că marele edificiu rezista cu greu presiunii dealului şi, precum începuseră crăpăturile, exista posibilitatea sa devină o ruină. Un raport al inginerului Anton S. Savul, din 31 octombrie 1904, arăta primarului că „denotă o mişcare atât a terenului cât şi a zidului din Rîpa Galbenă”. Şi mai sever, un proces verbal din 26 ianuarie 1905 informa Consiliul comunal că întreaga lucrare „e ameninţată cu prăbuşirea” . Specialiştii propuneau drenări multiple şi stăvilirea alunecării prin nişte contraforturi sau pinteni adânci din beton şi armături. Însă, acestea necesitau fonduri mari.

Salvarea venea abia în februarie 1922, când Regionala C.F.R. Iaşi cerea terenul grădinii părăsite de la picioarele Esplanadei, pentru construirea unui cartier modern, cu „şcoală, bibliotecă, sala de conferinţe” şi alte înlesniri.

Cererea a fost aprobată de Consiliul comunal, avizată de forurile guvernamentale şi, la 21 septembrie 1922, odată cu inaugurarea cartierului C.F.R. din Nicolina, se punea piatra fundamentală a noului aşezămînt. După trei ani de lucrări, cu mari cheltuieli pentru stabilizarea pămîntului şi întărirea zidurilor, la 20 decembrie 1925 se inaugura Căminul Cultural C.F.R. Rîpa Galbenă, ce avea să devină un Ateneu al zonei şi un reazem al Copoului şi al Esplanadei numite de unii „Podul lui Eminescu”. Prin masivitatea şi soliditatea sa, preîntîmpina fuga terenului, rămînînd neclintit la toate seismele ce i-au încercat puterile; Constructia CFR ajutand astfel la stabilizarea versantului.

       De ce Podul lui Eminescu?

Visător şi nostalgic, profund impresionat de trecutul şi frumuseţea bătrînului Iaşi, poetul avea uneori plăcerea să privească imensa vale ce se întindea prăpăstioasă, la poalele tîrgului, de-a lungul Bahluiului. Înecată de şuvoaie şi năpădită de nesfârşitele păduri de rogoz, trestie şi păpuriş, mişunând de păsări, peşti şi felurite gîngănii, părea o adevărată deltă în mijlocul căreia se ridica „Palatul Nemţesc” al Gării.

Cercetând încântătoarea privelişte, „rezemat cu coatele pe bara” de lemn, întinsă ca parapet, la marginile malurilor abrupte dinspre Cişmeaua Păcurari, uneori putea fi văzut poetul Mihai Eminescu. Acolo îl găsea într-o zi Gh. Popa Radu. Privea spre Galata. Întrebat ce face, avea să răspundă: „Ce să fac… admir natura; uite domnule Radu, spune-mi, cine ar fi în stare să-mi puie pe hârtie tabloul acesta care ni se prezintă înaintea ochilor. Doamne! exclamă el, ce poziţie frumoasă are Iaşul! De aş avea eu bani, aş pune să se facă un pod de aici până pe dealul Galata. închipuie-ţi, când acest pod ar exista, să stai în mijlocul lui, ce privelişte frumoasă ai avea. Cred că în lumea întreagă nu s-ar mai găsi pereche!” („O amintire din viaţa lui Eminescu”, „Arhiva”: nr. 5-6, 1900).

Esplanada Elisabeta a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-B-04014

comments